O vizită pe insulă în extrasezon merge mînă în mînă cu închirierea unei mașini. Cel puțin cam așa văd eu lucrurile, ca să poți să ajungi pe ici pe colo, să vezi locuri unde nu ai cum să mergi cu autobuzele care și așa circulă … să nu zicem că nu circulă.
Cînd e extrasezon în Cipru
Și cînd zic extrasezon zic noiembrie – martie. După multe ierni petrecute aici aș risca ianuarie și februarie numai dacă pot să iau bilete last minute, să am cum să verific vremea pe aplicații să mă asigur că nu stau în cameră să admir ploaia.
Cînd mă uit prin fotografii, văd că am mers la tricou în toate lunile anului, dar sigur sunt ani diferiți.
Cum a fost în 2021: a fost un ianuarie și jumătate de februarie cald, fără ploaie apoi a venit ploaia și frigul pînă în martie.
Cum niciodată nu știi aici cum va fi vremea pe termen lung, aleg să mă bucur de fiecare zi cu soare dar și de prima ploaie cu ”strigături”, și de a doua … și tot așa. Temperaturile sunt ziua cam între 10 și 18-20 de grade, iar noaptea pot coborî spre 1 grad cînd e cel mai frig în zonele de coastă, și chiar sub zero grade la munte.
Apa Mediteranei e cel mai rece undeva prin martie, la 17-18 grade cred, dar și așa se poate intra și înota, pentru cine e curajos. Recordul meu a fost la 18 grade în apă.
După ce ai să citești tot ce am înșirat eu mai jos, poate ai să-ți aduci aminte totuși să nu uiți poate cel mai important – să prinzi răsăritul și apusul! Sau măcar unul dintre ele, într-o zi fără nori.
În cazul în care nu ești un romantic incurabil sau iubitor de ”pustiu”, nu prea aș căuta cazare în zonele de stațiuni. Chiar dacă mai rămîn ceva restaurante și cafenele deschise, aș prefera să vin doar în vizită prin Ayia Napa și Protaras.
M-aș caza în Larnaca
Eu aș căuta cazare în Larnaca, oraș în care cel mai probabil că vei și ateriza. De aici ajungi ușor în Nicosia (30 de km), Limassol (60 de km) și la munte. Pentru Pafos e un pic de condus, dar o plimbare rapidă de o zi e realizabilă dacă te trezești de dimineață, pentru că nu sunt decît vreo 120-150 de km de parcurs, și ăia pe autostradă.
În Larnaca sunt hoteluri în zona centrală de unde poți să alegi și mai sunt și suficiente apartamente pe care le vei găsi pe site-urile de profil să le închiriezi.
Dacă mi-aș permite și aș avea suficiente zile la dispoziție, aș cam împărți cazarea în două – jumătate de vacanță cu cazare în Larnaca și jumătate în Pafos. Și asta pentru că zona de vest mi se pare foarte ofertantă de vizitat înclusiv pe timp de iarnă.
Și cum cel mai probabil că nu vei veni să faci baie în mare, nu mai contează că bate un pic (mai tare uneori) vîntul sau că mai plouă un pic (uneori torențial, cu tunete, fulgere și tot tacîmul), dar de obicei nu toată ziua.
Trecînd peste glume, dacă vrei să explorezi într-un singur concediu și zona de nord, cu Latchi, Argaka, Pomos sau zona virgină din Akamas, pe timp de iarnă cînd și ziua este mai scurtă, nu o vei putea face în tihnă decît dacă îți cauți o cameră la hotel sau un apartament în zona Pafos.
Nu ar strica nici să închiriezi o mașină de teren sau una cu gardă mai înaltă un pic, dacă ai de gînd să mergi pe drumurile de pămînt din Akamas.
Vestigii arheologice și mănăstiri
Eu aș căuta cît mai mult obiective de acest gen pentru lista mea de #mustvisit într-o vacanță în Cipru. Vestigiile arheologice și castelele mie mi se par interesante, plus că unele dintre ele sunt în zone cu vederi foarte frumoase.
📌Și aici neapărat în cap de listă aș așeza vestigiile romane de la Kourion. Iar în drum spre ele, nu aș rata castelul de la Kolossi, foarte aproape de Limassol, care are istoria legată și de templieri. De fapt, cam toate castelele de aici sunt legate de templierii care și-au găsit ultimul refugiu, înainte de a fi anihilați, pe insula Afroditei. Nu vei găsi însă și presupusele lor comori, care, dacă au existat, au fost prădate de cuceritori. 😁
Tot în Limassol, dacă am început cu el, mai ai și Amathus, orașul regal al Ciprului pînă la 300 ÎH. Cîteva vestigii pe uscat și ceva mai multe în apă pe care autoritățile vor să le pună în harta turistică pentru cei care sunt pasionați de scubadiving.
În Limassol să nu cumva să te fascineze prea mult Marina și promenada de la malul mării să ratezi castelul de peste drum, pentru că acolo s-a căsătorit regele Richard Inimă de Leu cu Berengaria de Navarre.
🚩 Vezi aici mai mult despre Limassol 👉 Limassol, orașul cu zgîrie nori
Larnaca
În Larnaca ai biserica unde e mormîntul lui Sfîntul Lazăr care e #mustvisit, apoi ai micul castel de la capătul promenadei și alături moscheia Kebir alături.
Lîngă Larnaca, în dreptul lacului sărat unde sigur ai să prinzi și ceva flamingo iarna, ai Moscheia Hala Sultan Tekke, unde e mama vitregă a lui Mohamed. Și foarte multe pisici cînd am trecut pe acolo ultima dată.
Nu departe de aici (cu mașina, normal) este și un Camel Parc, la Mazotos. E plăcut de vizitat și pentru adulți, dar dacă ai și copii, chiar îl recomand.
La ieșirea din Larnaca spre sensul giratoriu al autostrăzii care te duce spre Limassol ai să vezi pe partea stîngă și un apeduct care dă bine la poze dacă te oprești un pic.
Aproape de Larnaca este și mănăstirea StravroVouni, pe muntele MavroVouni. Aici e cu program de vizitare, iar femeile ai voie doar în curtea lăcașului nu și în interiorul bisericii.
Neapărat măcar o zi de colindat Ayia Napa și Protaras și Kapparis
E liniște și e frumos. Malul de est este unul spectaculos și dacă nu te pasionează să fii înconjurat de zeci de alți turiști, iarna e perioada ideală de explorat și de luat la pas zona.
📌Nu trebuie să ratezi zona Cape Greco – începi cu peșterile, apoi sus pe stîncă. Drumul te va duce la podul natural de stîncă, apoi la capela Ayio Anargirou și la peștera de acolo de unde poți admira și Konnos Bay de la distanță.
🚩Mai multe idei despre ce poți face în zonă vezi aici 👉 Must see în Ayia Napa și Protaras
Nicosia
În Nicosia m-aș duce și m-aș tot plimba pe străzile alea vechi și aș admira și parcul ăla nou de l-au făcut la intrarea în zona istorică, pentru că nu pare a arăta rău deloc. În funcție de cum sunt și vremurile, nu vremea, aș trece și granița pe jos în partea ocupată, să explorez și pe acolo una alta, pentru că eu cred că se merită văzut cam tot pe acolo.
Cafenele și restaurante sunt peste tot și pe alese și poți experimenta pe alese.
🚩 Vezi mai multe despre Nicosia 👉 Nicosia, ultima capitală divizată din lume
Pafos
📌Mie zona districtului Pafos mi se pare puțin din alt film. Peisajul este diferit din ce vei fi văzut deja prin Larnaca și Limassol, chiar și clima este puțin altfel – vînturile sunt mai puternice un pic și plouă ceva mai mult pe acolo, de asta și vegetația este mai bogată cam tot timpul anului. Dar peisajele și culoarea Mediteranei de Pafos merită din plin.
📌Plus că ai și ce vizita – de la Piatra Afroditei, zona portului și vestigiile arheologice de acolo, apoi tot înainte, ca pionerul, spre Coral Bay și spre Lara Road care te duce în Akamas și spre canioane.
📌Dacă mergi în sus, spre nord, ajungi în Latchi, la Băile Afroditei, apoi poți merge spre Pomos – unde au găsit statueta fertilității pe care o vei regăsi în toate magazinele de suveniruri – și Argaka. Eu una nu aș rata să vizitez zona, chiar dacă și numai pe fugă.
📌Apoi sunt satele de munte prin Pafos și cascada Kritou Terra, pe care o recomand totuși celor care nu suferă de claustrofobie.
🚩 Vezi mai mult despre Pafos aici 👉 Pafos – pe urmele Afroditei
Troodos
Legat de munți și satele de aici pot spune doar că e un lucru bun că insula asta nu e chiar așa de mare, pentru că apuci să vizitezi mai multe locuri. În plus, ai șanse mari ca iarnă să pleci de la mal de la vreo 20 de grade și să ajungi pe Troodos, la numai cîteva grade și ceva zăpadă chiar. Suficientă uneori să schiezi, să te dai cu sania sau să faci oameni de zăpadă. Ultimele două le-am făcut, cu schiurile nu mă pricep.
📌Majoritatea satelor de munte sunt frumoase și cu specific. La Omodos ai cramele și un sat superb de luat la picior în tihnă. Tot în zonă ai și un superb pod venețian – Tzelefos.
📌Apoi ai Platres, unde încă se văd urmele unei glorii nu demult tare apuse. În zonă, adică la vreo 30 de km cred, e și cea mai cunoscută mănăstire din Cipru – Kykkos.
📌Și dacă decizi să cobori spre Nicosia ai satele Kakopetria – Kalopanayiotis, ai Farmacas cu rezervația de mufloni.
📌Dacă mergi mai spre interiroul munților – ai Peledri (eu l-am găsit a fi satul rodiilor și nu rata crama Tsiakkas de la intrare), apoi drumul pe poate duce spre Agros, turistic dar frumos.
📌Pentru curajoși, recomand traseul mănăstirea Machairas – satul Fikardou.
🚩Citește aici mai mult detalii despre Troodos 👉 Troodos – ce vezi prin munții Ciprului
Și cum nu am cum să cuprind aici prea multe excursii fără să te plictisesc, las link-ul la materialul special cu ce anume poți vizita pe insulă, pentru că e valabil atît vara cît și iarna. Numai să ții cont de faptul că dacă vii în decembrie – februarie riști să cadă zăpadă sus la munte și uneori mai închid șoselele pentru cam o zi, nu mai mult.
🚩În materialul următor îți poți găsi inspirație pentru – Excursii de o zi pe insulă
Shopping trips
Dacă nu vrei să stai la soare la mai puțin de 20 de grade, poate vrei să faci ceva cumpărături. Toate orașele au acum cel puțin un Mall unde poți să te ascunzi dacă nimerești o zi cu ploaie. În Nicosia sunt chiar 2, așa că ai de unde alege cumva.
Altfel, dacă vrei plimbare pe străzi la colindat prin magazine, și aici îmbini utilul cu plăcutul pentru că zonele comerciale sunt în orașele vechi.
📌În Larnaca magazinele sunt mai sus un pic de Finikoudes, strada de la malul mării. Un labirint nu prea complicat, dar foarte plăcut de explorat. Pentru mine cel puțin 🙂
📌În Limassol vei găsi Mall-ul din zona Zakaki, iar în centrul vechi, lîngă port și Marina, ai strada Anexartisias (adică Independența, pe românește) cu tot felul de magazine.
📌În Nicosia ai un Mall înainte de intrarea în oraș, alături de singurul magazin Ikea de pe insulă, și mai ai încă un Mall la ieșirea din oraș, pe drumul spre Troodos. Tot pe drumul spre Troodos au deschis în toamna lui 2021 primul concept de village outlet care se numește Neo Plaza, în caz că vrei să-l cauți pe vreo hartă. N-am ajuns încă așa că nu vă pot povesti cum e acolo. Plus zona de shopping din orașul vechi.
Pot însă să vă spun din start că mall-urile cipriote sunt cam cum erau alea de la noi acum mai bine de 12 ani în urmă. Mi se par mici și nu extraordinar de ofertante, dar niciodată nu se știe cum tu poți găsi pe acolo ceva care îți place!
Ce nu aș rata!
Sigur vei mînca și vei bea ceva cît stai în vacanță pe insulă. Dacă ești pentru prima oară aici, iată cîteva idei despre ce ar trebui să încerci.
Băuturi
Nu se poate să nu deguști o Commandaria – un vin-lichior – care este atestat de la 800 ÎH și este practic cel mai vechi vin care încă se mai produce. Asta la desert. Că la aperitiv poți începe în stil românesc, cu o Zivania rece, de la congelator, așa cum se bea pe insulă.
Dacă vrei un vin bun în timpul mesei, eu aș recomanda un Xinistery de la crama Tsiakkas (nu, nu mă plătește nimeni să le fac reclamă, dar e bun tare vinul), iar dacă ești pasionat de vin roșu, neapărat un Marafeftico. Ambele vinuri sunt seci sau demiseci și sunt produse din struguri specifici insulei.
Acum, dacă ajungi prin Omodos, sau dacă cumva găsești prin vreun magazin, recomand iarăși un Marafeftico Mavro de la crama Zenon. Nu vei regreta. Mai au ei acolo un vin negru de colecție, la 50 de euro sticla, dar care face absolut toți banii.
Așa, pentru distracție, ai să găsești și un vin albastru, tot Xinistery, de la crama Linos, tot în Omodos. În rest, dacă ești pasionat de degustat și nu ești tu ală/aia la volan, nu pot spune decît enjoy it, și nu pleca la drum pe stomacul gol.
Mâncăruri
Bucătăria cipriotă este similară cumva cu cea grecească, așa că vei găsi aici Meze de carne și de pește, soufla, musaka, pastițio (paste cu carne la cuptor).
Ce e specific însă locului e kleftiko – oaie la cuptor tradițional, făcută de ți se topește în gură. Tot tradițional ar mai și Afelia – care e un fel de tochitură, dar primești numai carnea fără brînză și ouă ochiuri și mămăligă (și aici a vorbit moldoveanca din mine!)
Apoi sigur ai auzit și probabil deja gustat haloumi – brînza care se pune pe grill.
Și dacă vezi vreo tavernă care pare ponosită tare, prin vreun sat sau chiar și la oraș, dar unde sunt mulți localnici care mănîncă, îți recomand cu încredere să te oprești acolo. Sigur are prețuri omenești și porții de să nu prea poți duce.
Acum, dacă ești mai vegetarian așa, trebuie să alegi mai cu grijă unde mănînci, pentru că pe insulă se consumă aproximativ 40 de kg de carne pe cap de locuitor pe an, la ultimul studiu făcut. Stropită cu multă lămîie însă, dacă mai contează 😁
Fructe
Nu rata fructele locale. Dacă intri la supermarket și vezi că e scris că fructele sunt loco – cumpără cu încredere.
Bananele cipriote, mici și poate nu tocmai ochioase, sunt cele mai bune pe care le-am mîncat.
La fel și clementinele și merele lor. Apoi ai să mai găsești iarna și guava, care e de pe insulă și care este super bună, mai ai avocado, portocale, grapefruit, pomelo, toate cam pe timp de iarnă.
Dacă mai descoperi și altele pe care nu le-am menționat, ia cu încredere, că sunt bune și au gust. Aaa, și cum era să uit tocmai de lămîi, cînd de fiecare dată cînd merg în România, le car în valiză :))) dacă treci pe lîngă un copac pe stradă, poți să iei cu încredere pentru că nu e ilegal sau ceva. Doar să nu intri prin curțile oamenilor la cules, că s-ar putea fie bai atunci!
Dacă ai rezistat să citești, măcar pe diagonală, pînă la final și ai și ajuns în vacanță pe insulă, nu ezita să spui ce ți-a plăcut pe la noi!