Știu că vei alege să vii pe insulă pentru plajele frumoase și apa perfectă, dar poate vrei să afli și ce vizitezi în munții din Cipru! Vara este perfect pentru drumeții și vizitat sate, crame, mănăstiri și cascade iar iarna merge și de schi. Nu te aștepta să găsești stațiuni ca în munții europeni pe aici, dar pentru localnici este suficient să se distreze la o săniuță și la o repriză de schiat. Există și telescaun pentru asta.
Mie mi-a plăcut să explorez satele din Troodos, unele aproape părăsite, am căutat și podurile venețiene rămase din timpul ocupației, am bifat și mănăstiri dar și cascade. Merită să ajungi și pe la barajele de la baza munților, care pe mine m-au impresionat prin curățenia lor.
Top destinații
Platoul Troodos și mănăstirile
📌Cred că Troodos înseamnă în primul rînd The Square – cu magazine, restaurante și cîteva cazări. E punctul de atracție și pentru turiști dar și pentru ciprioți. În zilele libere greu găsești un loc să parchezi în zonă.. Din ce am văzut eu acolo, prețurile sunt mai mari decît în stațiunile de la malul mării. Ce îmi place să încerc acolo sunt dulciurile tradiționale, în special alunele trase în caramel.
📌Apoi, dacă tot ai ajuns acolo, nu mai ai decît vreo 30 de km pînă la cea mai celebră mănăstire de pe Insulă – Kykkos. E un must see și traseul e unul frumos pînă acolo.
Dacă ajungi acolo, nu rata să urci pînă la mormîntul lui Makariou III, arhiepiscopul (1950-1977) dar și președintele Ciprului (1960-1977). Cred că nu există localitate pe insulă să nu aibă o stradă denumită după el.
📌O altă mănăstire super cunoscută și căutată de turiști este Machairas.
Ce vizitezi în munții din Cipru: sate de poveste!
Cipru are sate frumoase. Și sunt atît de multe care merită explorate încît îmi vine greu să fac un clasament.
📌 Kakopetria – e cel mai cunoscut și cel mai căutat cred de localnici. E o stațiune montană cu multe cazări moderne. Atracția principală este satul vechi și casele restaurate și bine întreținute de acolo.
📌 Omodos – Satul de pe traseul vinului. Străduțele sunt o plăcere să fie explorate, iar magazinele cramelor nu trebuie ratate.
📌 Agros – Sat turistic, celebru pentru festivalul trandafirilor și pentru peisajul frumos. Și pentru apa îmbuteliată pe care o vei găsi peste tot.
📌 Platres – A fost odată o stațiune celebră, acum sunt ceva planuri de revigorare a zonei. Este un sat frumos care merită vizitat.
📌 Lefkara – Este satul cu broderii și argint 🙂 Merită de vizitat și Kato Lefkara și Pano Lefkara.
📌 Fikardou – Satul cu 6 locuitori. Un sat superb, înghețat în timp, foarte bine întreținut, unde merită fiecare minut petrecut acolo.
📌Kalopanayiotis – Aici traseul de plimbat începe din Kalopanayiotis și continuă cu restul satelor înșirate pe traseul de urcare spre platoul Troodos.
Și mai sunt, pentru că majoritatea satelor de munte sunt frumoase și au cît o istorie care așteaptă să fie descoperită.
De cele mai mult ori se merită să lași mașina parcată pe undeva și o iei la picior pe străduțele vechi din piatră. Chiar dacă ai să ai impresia de multe ori că parcă intri în casele lor, localnicii sunt obișnuiți cu turiștii și nu i-am văzut vreodată să fie deranjați că le pozez curțile. În general satele nu sunt foarte mari așa că pot fi parcurse pe jos cam într-o oră, o oră jumătate.
Cascade și poduri venețiene
Cea mai cunscută cascadă din Troodos este Kalidonia. Dar, pe același traseu mai poți ajunge și la Millomeris și la Chantara.
🚩📽 Un video scurt de la Kalidonia să te conving cît de frumos este 👉 Waterfalls in Cyprus
De pe traseul Limassol – Troodos am făcut doar cascada Kalidonia. Urcușul nu este unul dificil și durează mai bine de jumătate de oră. Cascada nu e mare, dar e plăcută plimbarea pe lîngă cursul de apă, la umbra copacilor.
Singurul pod venețian la care am ajuns pînă acum este Tzelefos. Se ajunge ușor cu mașina și la cît de mult verde ai și la ce bine este menținut podul, merită să îl treci pe lista de must see în Cipru. Alte două poduri venețiene care ar merita văzute sunt Elia Bridge, Paphos/Limassol district și Akapnou Bridge, în Limassol district.
INFO Troodos
📌Accesul în Troodos cel mai des folosit este cel dispre Limassol. De la Limassol și pînă pe platou în Troodos sunt aproximativ 43 de km.
După alți 4 km ajungi la Vîrful Olympus.
📌Nu este autostradă, dar drumul este ușor de parcurs. La sfîrșit de săptămînă și de sărbători legale așteaptă-te să fie însă aglomerat pentru că ies la plimbare și localnicii.
📌Troodos este lanțul muntos din Cipru, cu o înălțime maximă de 1.952 – Muntele Olympus. Troodos s-a format acum 90 de milioane de ani, dar a văzut lumina zilei de sub ape acum 20 de milioane de ani. Asta dacă vei găsi scoici pe vîrf de munte și ești curios cam ce vîrstă au.
***