Este prea devreme să vorbim despre Satele de Crăciun în Cipru? Nu cred, mai ales dacă ești genul de persoană căreia îi place să aibă un plan.
Și în acest caz, vă prezentăm Satele de Crăciun, ediția 2024: Agros, Deryneia, Fikardou, Kalopanagiotis, Kiti, Kyperounta, Lefkara și Laiki Geitonia (în Nicosia).
Din câte îmi dau seama, sper să nu greșesc, avem o nouă destinație pentru anul acesta – Kiti – un sat foarte aproape de orașul Larnaca.
Ce se întâmplă la Satele de Crăciun
Toate satele de Crăciun vor avea mâncare și muzică. Și standuri de unde poți cumpăra cadouri de Crăciun. Și cu siguranță îl vom avea pe Moș Crăciun vizitând toate satele și vorbind cu copiii, indiferent de vârstă.
Așa că asigură-te că ești acolo și spune-i ce vrei de Crăciun.
Dacă vrei atmosferă de munte pentru această sărbătoare, atunci s-ar putea să vrei să alegi să mergi la Agros, Fikardou, Kalopanagiotis, Kyperounda sau Lefkara.
Dacă ești în vacanță pe Coasta de Est, atunci poți alege să vizitezi satele Deryneia și Kiti.
Iar pentru băieții și fetele de oraș, avem tîrgul de Crăciun din capitala Nicosia – Laiki Geitonia.
Programul
Satele de Crăciun vor funcționa din 22 noiembrie 2024 până pe 6 ianuarie 2025 (inclusiv) după cum urmează:
📌 Sîmbata – Duminica și de sărbători legale.
📌 Din 23 decembrie 2024 până pe 6 ianuarie 2025, zilnic.
📌 Vineri 13.12.2024 și 20.12.2024
Satele de Crăciun- Deryneia
Este singurul la care am ajuns pînă acum. Acum doi ani a fost foarte plăcut. Toată acțiunea a fost concetrată în piața centrală, în fața bisericii, multe locuri de unde să alegi mîncare bună, muzică, puzderie de oameni și Moș Crăciun. A fost o atmosferă foarte plăcută.
Am revenit și în 2023, dar nu a mai fost la fel de plăcut. Poate cam ajuns eu în ziua nepotrivită și nu la ora care trebuie.
Cert este că anul ăsta voi vizita și alte sate de Crăciun, să mai schimb un pic peisajul măcar.