Avem un castel medieval și o poveste arhicunoscută – Othello a lui Shakespeare. Cum castelul tocmai ce a fost renovat în 2014-2015, e numai bun de vizitat dacă ajungi în orașul cetate Famagusta din Katehomena (partea Ciprului ocupată de turci).
Castelul este în partea stîngă a zidului care apără cetatea de „atacatorii de pe mare”. Adică acum e zidul care apără portul de privirile curioșilor.
La ora 8 dimineața se deschid porțile și poți începe plimbarea prin curtea castelului. Nu ne-a cerut bani și ne-a zis că pe la 3 după amiaza închide porțile.
Cînd pășești la interior nu uita să te uiți și la cele mai vechi uși din lemn care au rezistat pe teritoriul insulei.
Pașii te vor duce prin încăperile unde acum 500 de ani mișunau servitorii. Acolo erau bucătăriile și dormitoarele slujbașilor, iar la etaj erau dormitoarele nobililor și sala de festivități. Acum sunt doar pereții și culoarele care s-au păstrat.
Mare grijă cînd te chinui să faci poza perfectă să nu te împiedici de stingătoarele pe care le-am găsit împrăștiate peste tot!
Nu rata să ajungi și deasupra, pe castel!
🚩 NU rata mai multe detalii despre 👉 Famagusta – orașul cetate
Un pic de istorie
Castelul a fost ridicat în secolul al XIV-lea de lusitani pentru a apăra portul. Era cunoscut atunci drept „fortăreața impenetrabilă” datorită șanțurilor foarte adînci care îl înconjurau.
După ce Ciprul a fost vîndut Republicii Venețiene, turnurile au fost refăcute și au devenit rotunde pentru a fi mai greu de distrus dar mai ales pentru a fi compatibile cu artileria modernă din vremurile de atunci.
Am găsit că pe la 1492 ar fi fost pus pe zid și emblema leului înaripat al Sfîntului Mark, protectorul Veneției.
Legenda spune că însuși Leonardo da Vinci ar fi recomandat renovarea castelului în 1481.
🚩 Aici găsești detalii interesante despre 👉 Katehomena – teritoriile ocupate
Othello și castelul lui din Cipru!
Pentru că Shakespeare a plasat acțiunea piesei Othello tocmai în colțul ăsta de insulă, în timpul războiului otoman-venețian (1570-1573).
Prin urmare, îl avem pe generalul venețian Othello care apăra cetatea cipriotă și care s-a căsătorit cu mult mai tînăra si frumoasa Desdemona.
Și Othello a avut ghinionul să-l aibă alături pe Iago, care l-a făcut bolnav de gelozie și a sfîrșit prin a-și omorî soția.
Acum, o fi povestea tristă, dar plimbarea prin castelul de la malul Maditeranei este din fericire una foarte plăcută!