Konnos Bay, o altfel de plajă în Cipru

Konnos Bay Protaras

Marea cu miros de pădure de pin. Culoarea Mediteranei, de vis. Iahturi ancorate în golf. Oameni fericiți. Rezumat în doar două cuvinte – Konnos Bay!

***

Konnos este la granița dintre Ayia Napa și Protaras, în zona Cape Greco, în partea de est a insulei și este cu siguranță în topul celor mai frumoase locuri din Cipru.

Este căutat de localnici și este pe traseul ”must visit” al turiștilor.  Dacă vrei să te bucuri de loc, îți recomand să îl vizitezi în timpul săptămînii, cînd este mai liber.

Singurul minus pe care nu aș rata să îl menționez este totuși calea de acces – un drum pe care greu încap două mașini, iar de locuri de parcare … trebuie să fii inventiv și vei găsi. Important e să nu uiți să rămîi pe partea stîngă a șoselei 😁

🚩 Vezi aici mai multe detalii despre zonă 👉 Cape Greco – ce să nu ratezi aici!

Partea bună e că dacă ai cazare în Ayia Napa – Protaras, poți veni și cu autobuzul, chiar dacă ai de mers cîteva minute bune pînă jos la plajă. Dacă nu ai suficientă apă la tine, ai un beach bar/restaurant, dar nu te aștepta să găsești prețuri de supermarket acolo.

Vederea de la Konnos, calitatea apei și posibilitatea de a vedea și țestoasele dacă faci un pic de snorkeling merită însă din plin o vizită pînă aici.

***

***

***

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *